Dulce august

Simt gustul dulce al lui august. Un apus superb ma indeamna sa ies si sa il admir in toata splendoarea lui. Ma umplu de energie pozitiva ori de cate ori privesc cerul. Am sufletul plin de emotii, de fericire, de nostalgie, de entuziasm, de bucurie, imi vine sa plang si sa rad cu gura pana la urechi in acelasi timp. M-a cuprins dorul de locurile natale, de oamenii dragi, de tot ce inseamna 17 ani. E un amalgan de sentimente in sufletul meu si nu stiu cum sa le fac fata.

Imi e dor de diminetile racoroase cand alergam desculta pe iarba plina de roua. Imi e dor de locurile pe unde mi-am purtat pasii copilariei, acum si pe cei ai adolescentei. Imi e dor de oamenii pe care ii am prin aceste colturi de Univers. As da orice ca sa ii imbratisez pe toti si sa le spun ce inseamna pentru mine si cat de mult ii iubesc!

Imi e dor de oameni frumosi sufleteste si sinceri.  Imi e dor de simplitate, de liniste, de dragoste, de sinceritate, de natura, de tot frumosul asta ce ma fascineaza cu fiecare zi mai mult.

Imi e dor de mine copil.  Imi e dor de cea pe care ani la rand am numit-o cea mai buna prietena. Dupa atat timp, o simt la fel de aproape de sufletul meu ca acum cativa ani cand am lasat-o sa plece.  E parte din mine, din tot ce sunt si voi fi vreodata.

Imi e dor de aerul proaspat de munte, de linistea de acolo, de un ceai savurat la apusul soarelui, de prospetime.

Imi revad copilaria amintindu-mi toate acestea. Imi place ce vad, toate imi par desprinse din basme.

Imi e dor de mare.  Nu am mai vazut-o de 5 ani.  In curand voi fi acolo! Ard de nerabdare, nu mai am stare si devin agitata. Visez in continuu sa am urmerii arsi de soare, talpile desculte, buzele sarate, sa desenz inimi pe nisip, la promisiuni, la cugetari, la mare in toata splendoarea ei. Mi-am semnat prioritatile pentru tot timpul pe care il voi petrece la mare.  Sunt plina de entuziasm si plecata tot mereu cu gandul la ziua cand ma voi vedea pe plaja. Voi lasa in urma tot si ma voi bucura ca o nebuuuuuuna. Voi fi doar eu si marea. Voi putea sta de vorba cu sufletul meu.  Ii voi vorbi marii despre viata mea din ultimii 2 ani, despre baiatul pe care il iubesc din tot sufletul, despre prieteni, despre dezamagiri, despre regrete, despre oamenii pe care i-am cunoscut si despre cei pe care i-am pierdut, despre cat m-am maturizat si m-am schimbat, despre influenta blogului asupra mea, despre tot si toate.

Mi-as dori sa te pot lua de mana sa fugim amandoi la mare.  Sa iti vad mutra aia de copil, bucuria dupa chip, zambetul larg si entuziasmul cand te vei vedea la mare. Parca mi te si imaginez. Bucurandu-te ca un cooopil si spunandu-mi sunt pentru prima data! Cat mi-as dori sa ne plimbam tinandu-ne de mana pe malul marii, sa mergem desculti pe nisip, sa ascultam linistea, sa depanam amintiri, sa povestim, sa radem, sa ne jucam, sa stau cu capul pe picioarele tale si sa te joci in parul meu ca odinioara, sa stam imbratisati, sa alergam, sa facem tot ce nu am facut vreodata impreuna! Sa admiram rasaritul si apusul soarelui, stele si luna. Sa ne bucuram unul de altul mai mult ca oricand. Sa fim doar noi doi si marea! Un trecut comun, ne apropie inevitabil.

Devin putin nostalgica gandindu-ma ca vara se cam termina. Nu am apucat sa ma bucur indeajuns de soare, de caldura, de distractie, de momente cu oamenii dragi, de fericire, de calatorii, de meditari, de libertate, de rasfatul zilelor de august, nu am imbratisat indeajuns. De fapt nu m-as putea satura vreodata de aceste aspecte frumoase ale vietii. Mi-as dori sa fie 6 luni din an vara.

 

Ganduri de august

 

Mai ieri ne-am revazut, ne strangeam in brate si ma sarutai parinteste pe frunte asa cum m-ai obisnuit. Mai ieri mi-ai spus: Te-ai schimbat, copile. Momentele cu tine as vrea sa le traiesc la nesfarsit,  sa ma bucur de prezenta ta oricand. Nu exista cuvinte ca sa pot descrie ce insemni pentru mine, ce ai adus in viata mea si cate ai schimbat la mine, involuntar.  Ca sa vorbesc despre tine nici nu mai spun. Te-am avut ca model intotdeauna. Ti-am admirat puterea, curajul, sinceritatea, demnitatea si felul de a fi.

Am sufletul plin de nostalgie,  ma incearca tot felul de ganduri si  cateva regrete. Ai plecat cu un zambet melancolic, ca intotdeauna.  As fi vrut sa povestim mai mult, sa depanam mai multe amintiri,  sa ne imbratisam mai tare, sa zambim mai des, sa colindam mai mult locurile natale, sa privim mai mult cerul, sa numaram mai multe stele cazatoare si sa ne punem dorinte, sa ma certi, sa ma rasfeti mai mult, sa meditam mai mult, sa facem mai multe si sa tragem timpul de partea noastra.

M-ai invatat sa cred, sa imi doresc, sa lupt si sa visez. Ai rupt orice bariera, ai trecut peste toti si toate, nu ti-a pasat de nimeni si de nimic si ai devenit cel mai bun prieten al meu.

Sa se fi asternut praful peste legatura noastra, peste amintiri, peste sufletele noastre?  Am plans crezand ca  s-a intamplat ceva cu noi si ca ne-am pierdut.  M-am intrebat daca ti-am gresit cumva, vreodata, daca te-am dezamagit sau daca te-am facut sa suferi. Am vorbit de parca s-ar fi intamplat ceva cu noi. M-am racit putin de tine incercand sa imi dau seama de ce starile tale mi-au fost atat de necunoscute in ultimul timp. Stii ca nu am liniste cand mi te simt suparat. Raspunsurile mi le-ai dat dintr-o imbratisare. Am meditat si nu s-a intamplat nimic cu noi, dragul meu. In sinea noastra, nu s-a schimbat nimic. In sufletele noastre, nu s-a schimbat nimic.

Suntem aceiasi copii carora le place sa se tachineze, sunt aceeasi Giorgiana micuta si sensibila, dar mai puternica acum,  esti acelasi om pe care il iubesc din toata inima. Te simt tot mai aproape de sufletul meu cu fiecare zi care trece.  M-ai facut sa cred ca nu exista lucru rau pe acest pamant, ci doar momente in care nu vrem sa vedem binele.

E trist ca toate lucrurile ce pana acum cativa ani avea mare influenta asupra mea, acum sunt lipsite de intensitate.  Cat de putine au ajuns sa fie lucrurile care sa ma miste emotional, sa zguduie sufletul in mine. Cat de dezamagita sunt cand privesc in jurul meu si nu mai vad niciun om care sa mi se asemene. Ma reduc la tacere oamenii lipsiti de principii si de prioritati.

Sa privim cerul intr-o noapte de august, sa ne lasam cuprinsi de liniste si sa le dam viselor aripi ca sa atinga stelele.

Colt de rai

Ganduri, amintiri, nostalgii…

Toate ma duc spre locurile dragi.

La poalele muntilor, in orasul Brezoi,  mi-am petrecut cea mai frumoasa parte din copilarie. Nimic nu se compara cu viata la munte. Un orasel mic, inconjurat  de sate raspandite si locuitori care te primesc cu caldura in casele lor depanand povesti.  Nu am crezut  vreodata ca voi ramane sufleteste legata atat de mult de un loc.  Aveam doar 4  ani cand am inceput sa gust din frumusetea infinita a acestui loc. Aici, am crescut simplu, natural si frumos.

Zburdam in voie si faceam tot ce-mi poftea inima. Nu existau restrictii pentru mine si nimeni nu ma putea opri. Colindam parcuri si magazine de dimineata devreme pana seara tarziu.  La apusul soarelui ma retrageam pentru cateva momente sus in varful muntelui trecand Lotrul pentru a admira frumusetile acestui oras. Nu am uitat cum este sa privesti rasaritul soarelui de la sute de km inaltime, cum este sa faci baie in apa Lotrului. Ce placute erau convorbirile cu oamenii de acolo atunci cand am crescut.

Peste rau, se afla o cabana. Ce o despartea de oras era un pod de lemn pe care il traversam alergand de fiecare data. Acolo, in acea casuta, se afla cel mai bun prieten al meu, catelul Gimmi. Mi se parea ca e cat un urs, dar eu eram mica si slabuta. I se facea blana arici cand cineva ridica tonul la mine. Ce frumos era si ce suflet avea. Copil blegut ce eram, il chinuiam mult. Ma urcam pe el si  il calaream, il trageam de coada, de urechi, de blanita, ii bagam degetele in ochi. Nu ma latra, nu imi facea nimic. Il pupam in bot, iar el imi raspundea cu aceeasi iubire lingandu-ma pe fata si punandu-si labutele dupa gatul. Parca ma strangea in brate. Cu cata naivitate l-am iubit.

Defileul Oltului, mi-a lasat si el amintiri frumoase si de neuitat.

Era minunat sa ma trezesc respirand aerul proaspat al muntelui, sa savurez in liniste ceaiul, sa admir frumusetea naturii, a rasaritului si a tot ce ma inconjura.

Mi-e dor mai mult ca oricand de acele locuri si de oamenii pe care ii am acolo.

Mi-e dor de copilul din mine, de zilele de vara, de dimineti senine si nopti cu ploi de stele, de frumos.

Mi-e dor de imbratisarile calde ale oamenilor pe care nici nu stiu de cand nu i-am mai vazut.

Mi-e dor de linistea de acolo, de firicelele de iarba, de cantecul pasarilor.

Mi-e dor de singurate, de apa rece de la izvor.

Mi-e dor de timpul meu pentru meditare si visare.

Sunt trista si redusa la tacere. Am lasat in acest colt de rai, parti din mine si un suflet de copil.

Muntele isi merita oamenii pe care ii are si  ma invata ca doar lupta cu greutatile vietii, da sens existentei mele. Muntele imi dezvaluie frumusetile lui si ma ajuta pentru a ma regasi.

           Am cautat pe munte o evadare in frumusete. 

2008_09_06_14_55_dscn1480

 

Rasfoind amintiri

Dulcea mea,

Amara mea,

Nostalgie…

In urma cu cateva zile,  m-am apucat sa scriu o scrisoare. Tot ce am simtit, ce am vazut,  ce am trait in ultimul timp, gandurile si  dorurile, pe toate le-am asterut acolo. Am vorbit in cateva randuri si despre oamenii pe care i-am cunoscut in ultimul timp, despre gustul amar al dezamagirii pe care mi l-au lasat unii dintre ei.

Imi vine sa plang cand ma gandesc ca dintre toti cei pe care i-am cunoscut nici macar unul nu mi se aseamana. E trist… Nu cred ca exista cineva care sa ma completeze asa cum imi doresc. Au fost tendinte de a crede ca am gasit acel om, dar o vorba spusa nelalocul ei si un gest nepotrivit, au fost de ajuns sa ma determine sa plec si sa imi doresc sa nu ma mai intorc.

Ma simt ranita, pentru ca atunci cand am oferit prietenia mea unui om, am facut-o fara sa stau pe ganduri. Ma doare ca tocmai eu cea care am fost mereu prezenta in viata anumitor oameni, astazi sunt judecata. Simtindu-mi lipsa, se va pune altfel pret pe prezenta mea.

Rascolind prin trecut dupa amintiri, dau de mine intreaga. Vad drumuri parcurse alaturi de oameni care astazi nu mai sunt, vad momente petrecute cu prieteni pentru care astazi sunt o straina, vad locuri unde candva am fost impreuna cu cineva, iar astazi sunt pustii. Totul imi e atat de cunoscut.  Am un trecut plin de oameni ce si-au lasat amprenta pe prezentul meu.

Aceste amintiri imi lasa un val de nostalgie in suflet si cateva lacrimi pe obraz.  Aceasta dulce nostalgie nu a durat mai mult de cateva minute, deoarece gandurile mi-au fost deranjate de un apel telefonic… As fi vrut sa dureze mai mult, sa pot plange mai mult, sa ma pot gandi mai mult, sa imi fie dor mai mult, sa ma regasesc mai mult…

Am nevoie de liniste, de singurate, de dragoste…

Când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
Când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
Când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
Când eşti nefericit nu are sens să o spui.
Când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
Când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
Când eşti la pământ cine se interesează de tine?
Cui îi pasă? Cui o să-i pese vreodată?
 

Am scris lasand lacrimile sa curga pe foaie, eram coplesita de emotii si de dor.  Nu am mai auzit spunandu-mi-se ca va fi bine cu atata putere de convingere cum o spunea el. Imi e dor sa aud si sa cred asta. Bineinteles ca m-am adresat catre cineva in acea scrisoare, dar nu o va putea citi, pentru ca nu va ajunge acolo unde mi-e mie gandul.  La apusul soarelui, am ridicat privirea catre cer si mi-am pus o dorinta, stiind ca de sus cineva mi-o va indeplini intr-o buna zi,  apoi am trimis-o departe privind minute bune cum urmeaza cursul apei. Am trimis odata cu ea gandurile, dorurile, tensiunea acumulata, regretele, starile de interiorizare, dezamagirile, visele neimplinite, durerile, iluziile desarte.

                                    

                                                                              Am terminat prin a spune: A ta Giorgiana, pentru totdeauana!

 

Mai aproape de cer

0ddb598d7ffaa5a0a2c56d4a8885a2b31.jpg

Cuvintele-mi dansau in suflet…

Am trait intens bucurandu-ma de fiecare clipa petrecuta alaturi de un om drag.  O imbratisare venita pe neasteptate, dar la momentul potrivit intr-o noapte tarzie de iulie, a fost de ajuns ca ma scoata din rutina, sa imi cucereasca sufletul si sa ma indemne la visare. Linistea se asternea incet peste inimile noastre care bateau atat de tare. Ne-am privit ore bune fara a scoate un cuvant.  Sufletul meu dansa dupa ritmul batailor inimilor noastre.
Stam intinsa cu capul pe picioarele lui si priveam cerul, un albastru care mi-a patruns dincolo suflet. Stelele erau mai multe ca oricand, iar luna plina stralucea cum nu a stralucit vreodata. A rupt tacerea si soptind m-a intrebat: Atat de frumos se vede cerul in ochii unui indragostit?! Ce puteam sa ii raspund la aceasta intrebare al carui raspuns se citea in ochii mei? Inca un moment perfect, mi-am spus! Imi doream sa traiesc la nesfarsit acele momente de care stiam ca nu o sa mai am parte curand.

Ploaia ne batea in geam, iar noi admiram tacuti cum picaturile se prelingeau pe parbrizul masinii. Nu imi place ploaia, ma nelinisteste si ma rascoleste, i-am spus. Inchide ochii si gandeste-te la ce iti place cel mai mult, imagineaza-ti ca esti pe malul marii, admirand valurile care ating incet nisipul, asculta-ti sufletul si ofera-i ce iti cere, mi-a spus. M-am rupt subtil de realitate. De data asta ploaia mi-a bucurat sufletul. De data asta mi-a adus un strop de melancolie, de  romantism, de reverie si de sensibilitate in suflet.  Ploaia nu este sinonima doar cu tristetea, ea  induce si frumusete. Ploaia vibreaza dragoste si implinire, nu doar mahnire si doruri neimplinite. Ploaia inspira intotdeauna.

Ce poate fi mai frumos decat sa stai in ploaie impreuna cu cineva drag, sa simti ca toate visele incep sa prinda viata, sa dansezi, sa razi, sa plangi de fericire, sa te cuibaresti acolo intr-o pereche de brate si sa iti doresti sa ramai acolo pentru totdeauna? Cu pasi inceti dar siguri, reusesc sa imi indrept privirile catre viitor, care mi se arata din ce in ce mai promitator.

Ploaia m-a adus mai aproape de cer…

 

Amalgan de sentimente

Inca unul s-a mai dus.

Am lasat in urma momentele triste si dezamagirile, oamenii care mi-au gresit, care pentru un timp mi-au luat increderea in mine si in cei dragi. Am lasat in urma tot ce m-a durut si m-a ranit, am trecut peste si m-am resemnat. Eu nu stiu ce inseamna sa urasti. Am prea multa iubire in suflet de daruit celor dragi, pentru a uri pe cineva. De-a lungul timpului am pierdut si amintiri ce nu se voiau a fi uitate. Amintiri frumoase care imi aminteau de oameni frumosi pe care i-am iubit si care m-au iubit candva, de anumite etape din viata mea in care m-am pierdut ca sa ma regasesc.

Imi amintesc nostalgica de puful papadiilor ce imi  pareau o lume colorata, de prima bicicleta,  de prima excursie, de primul jurnal, de primul oracol, de primul tovaras de joaca,  de anumite momente, de mare, de locurile dragi sufletului meu.

Imi era dor de simplitate. Imi era dor de soare. Imi era dor de oameni frumosi. Imi era dor de emotii. Imi era dor de zambete calde. Imi era dor de imbratisari. Imi era dor sa admir apusul dupa malul Oltului. Imi era dor de cuvinte sincere. Imi este dor de iubire…

17 ani.

Inceput.  Bairame.  Timiditate.  Vise.  Dorinte.  Sperante.  Incredere.   Fotografii.  Zambete.  Ramas bun.  Rasarit.  Refuz.  Iubire.   Amintiri.   Libertate.  Succes.  Nerabdare.  Destin.  Albastru.  Ratacire.  Despartiri.  Suflet.  Dor.  Calatorii.  Mare.  Scris.  Blog.  Zile de nastere.  Liceu.  Examene.   Prietenie.  Distanta.  Imbratisari.  Revederi.  Orgolii.  Natura.  Apus.   Libertate.  Cantece.  Vara.  Lacrimi.  Curaj.  Principii.  Muzica.   Cer.   Soare.   Dans.    Ganduri.  Literatura.  Uitare.  Iertare.   Olt.   Cel mai bun prieten.  Liniste.   Emotii.  Fluturi in stomac.   Locuri natale.   Lectii.  Copilarie.   Ratiune.   Sinceritate.

 

 

 

 

La apus de soare

Tarziu in departari cantau pasari de noapte.

Plimbandu-ne pe malul Oltului, am vazut cum apusul soarelui ne oferea un spectacol stralucitor. Ma ridicam incet pe varfuri sa il privesc in ochi si sa ii multumesc. Acel apus ne-a indemnat la visare de frumos.  Un moment de emotie trait alaturi de cel mai bun prieten. Cu el totul pare sa aiba sens.

Noaptea ne-a prins impreuna, imbratisati, privind cerul plin cu stele. Ascultam linistea care se asternea peste sat. Ma pierdeam ca un copil mic in bratele lui. Sunt nebuna dupa momentele cu el.

Priveam tacuta in zare, iar gandul imi era departe. Pe fundal se auzea melodia ,,It’s not goodbye”. Acea melodie a trezit la viata amintiri ce pareau a fi uitate. Imi tineam fata in palme si plangeam…de dor. Retraiam momentele petrecute cu un om drag acolo, ca parca mi-as dori sa le mai traiesc odata, imi aminteam cat de mult m-a facut acel om sa iubesc natura si acest loc minunat de unde imi iau zilnic portia de nostalgie. Imi aminteam cat de mult ne-am iubit…Nostalgia nu a intarziat sa apara.

Nu mi-a zis nimic, ci m-a lasat sa-i plang linistita in brate, stergandu-mi lacrimile si sarutandu-ma pe frunte din cand in cand. Eram uimita cum de m-a lasat sa plang, neincercand sa ma opreasca, caci niciodata nu m-a lasat. Ma intelegea si stia ca am adunat prea mult dor in suflet, prea multa tristete si prea multe ganduri, stia ca se intamplasera multe in ultimul timp si ca aveam nevoie sa plang si sa o iau de la capat. Nu mai fusesem de mult timp in acel loc si de acea amintirile au dat navala in sufletul meu. M-a mangaiat cu afectiune pe fata. Am crescut alaturi de acest om frumos!

Au fost zile si nopti pline de incarcatura emotionala. Am plecat de acasa devreme si ne-am intors seara tarziu. Am colindat locurile natale si ne-am regasit. Am povestit, am cantat, am ras, am depanat amintiri, ne-am imbratisat, am facut poze, ne-am zambit. Am facut ca timpul petrecut impreuna sa devina amintiri de neuitat.

Mi-a vorbit despre viata, despre urcusurile si coborasurile ei. Lectia cea mai importanta a fost sa nu uit niciodata de unde am plecat. Sa ma intorc din cand in cand ca sa ma regasesc. Mi-a spus sa profit de orice moment, de orice lucru, de orice clipa de fericire, de tot ce imi ofera viata. Lectii au fost multe, le-am invatat pe toate, dar le tin acolo alaturi de altele.

Parca nu mai dedic atat de mult timp blogului, dar atunci cand cuvintele se aduna prea multe, dau o fuga ,,acasa” si le scriu pentru a face loc altora noi. Sunt file albe care asteapta tacute sa fie pline de emotii, de trairi, de sentimente, de amintiri, de mine. Am observat ca de ceva timp blogul a devenit un jurnal intim la care voi anticipati cu tot ce simt, tot ce traiesc si tot ce vad in viata de zi cu zi. De fiecare data cand ma apuc de scris gandul imi fuge usor la un anumit om drag mie si in cele din urma sfarsesc prin a vorbi despre el.

P.S: Cum sa nu iti fie dor de asemenea om?

SAMSUNGLa