Si uite asa…

Au trecut cativa ani de cand nu am mai fost in locurile mele de suflet, de cand nu mi-am mai vazut oamenii dragi.

   Astazi ca si in alte zile, imi este dor. Imi doresc din tot sufletul sa ajung acolo curand. Ma leaga atat de multe amintiri de Valea Oltului, cele mai frumoase, cele ale copilariei. Ma trage sufletul intr-acolo pentru ca am trait cat parca pentru doua vieti.

Imi este dor sa stau pe malul Lotrului, sa respir aerul curat, sa ma pierd in frumusetea din jur si sa uit sa ma intorc acasa. Imi este dor de balconul de la care am privit intreg orasul, de parcul in care m-am jucat atatia ani, de izvorul la care mi-am udat picioarele in zilele calduroase de vara. Imi este dor de cabana de peste Lotrude podul de lemn ce o despartea de oras si pe care-l traversam alergand de fiecare data, stiind ca acolo ma asteapta cineva. Era catelul pe care l-am iubit cu atata suflet. Il port si astazi in amintiri.

Oamenii dragi pe care-i am acolo, ma asteapta si ei. Ii gasesc la fel de aproape de sufletul meu. Lipsa lor se simte la fiecare adiere rece de vant si la fiecare picatura de ploaie. As vrea sa fie prezenti mai mult timp in viata mea. Imi e dor. Imi e asa de dor! 

Si uite asa…ma cuprinde nostalgia si as vrea sa fiu din nou acolo cu ei, sa-i strang in brate la fel ca ultima data si sa le spun ca-i iubesc. O sa fie bine, imi zic. Am ajuns sa cred atat de mult in acest ,,va fi bine”.  De ce naiba nu stiu. Ca-s naiva si la fel de usor ajung sa cred si-n oameni. Asa cum dezamagirile vin in cea mai mare parte de la oameni, asa vin si salvarile, tot de la ei.

Ma chinui sa invat ca oamenii vin si pleaca. Mi-e greu sa accept. Este o lectie prea dura la care raman mereu in urma. Uneori lasa urme adanci, nevindecabile, alteori, doar o unda de parfum… suav, de regret a celor ce-ar fi putut sa fie si n-au fost, sau a celor ce-au fost si puteau sa nu fie.

Imi ramane muntele.


Scrisoare pentru mine

 Stateam zilele acestea si ma gandeam la cat de repede au trecut anii. Ieri eram copil si ma plimbam cu bicicleta, alergam de colo-colo, ma bucuram de orice, visam, faceam tot ce-mi poftea inima si nu-mi pasa ca trece timpul sau ca adultii au probleme. Am avut o lume doar a mea, una frumoasa, plina de naivitate si puritate.

Am fost un copil fericit si am avut o copilarie minunata. Ce a facut-o sa fie asa? In primul rand oamenii pe care i-am avut alaturi in toti acesti ani. In al doilea rand locurile dragi prin care mi-am purtat pasii copilariei, acum si pe cei ai adolescentei. In al treilea rand momentele pe care le-am trait.

????????????????????????????????????

Nu regret nimic. Nici lacrimile, nici zambetele, nici situatile stanjenitoare, nici intamplarile si sentimentele, nici faptul ca uneori am fost acolo si n-am fost aici…nici oamenii.

In toti acesti ani, am reusit sa fac tot ce mi-am dorit. Acum, cand o noua etapa din viata mea este gata sa inceapa, ma cuprinde putin nostalgia. Dacă mai deschid şnişte albume cu poze din trecut chiar mă opresc şi mai am tresăriri de a zâmbi din când în când. 

Nu știu unde se vor duce oamenii ăștia pe care i-am iubit cu atâta suflet, oamenii de la care mai am un lucru rătăcit prin casă, o poză sau o amintire fericită. Aș vrea să opresc oamenii și să stăm neclintiți într-un moment în care să ne fie doar bine. Aș vrea să merg acolo unde se păstrează amintirile și sentimentele și să caut fără oprire oamenii dragi mie.

Sunt lucruri care mi-as fi dorit sa se intample mai tarziu ca sa le inteleg cu mintea de pe urma si sa le pot aprecia cum se cuvine. Pentru mine am cateva ganduri: sa pastrez in suflet copilaria frumoasa care ma va face un om mai bun, sa fiu mai fericita, sa am succes in tot ceea ce-mi propun, sa raman din anumite puncte de vedere cel putin la fel, sa fiu o prietena buna, sa gasesc mereu puterea de a trece peste hopurile vietii. Sa citesc, sa scriu, sa visez si sa zambesc mai mult. Sa ma bucur de viata, de frumusetea ei si de libertate. Sa privesc mai des cerul. Sa vad intr-un final adevaratele valori din viata mea si sa le apreciez mai mult. 

18 dorinte, 18 vise, 18 ganduri, 18 lucruri pozitive, 18 oameni frumosi, 18 lectii de viata, 18 amintiri de neuitat, 18 lacrimi de fericire,  18 cuvinte si inca 18 ani de blogging.


Candva…a fost doar a noastra

Copilaria, perioada cea mai frumoasa, a fost traita si simtita altfel din momentul in care ea a intrat in viata mea. A luat soarele si mi l-a pus in suflet. M-a atins si nu am mai fost niciodata la fel.

Avea soare in privire si-mi topea sufletul cu zambetul cald si plin de inocenta. Ma innebunea cu pofta ei de viata. Era frumoasa, naturala, calda, sincera si feminina. O vedeam cu ochii sufletului. Daca n-as fi cunoscut-o, viata mea acum nu ar fi fost la fel. A fost gardian al gandurilor, al zambetelor, al lacrimilor si al sufletului meu, timp de 12 ani.

Am facut cu ea lucruri ce mi-au adus fericire, am facut si destul de multe prostii, i-am vorbit despre oameni si viata, am cautat in permanenta sa am grija de ea, am vizitat impreuna cele mai frumoase locuri. A fost tot timpul sursa mea secreta de inspiratie.

Daca-s avea ocazia sa mai fiu din nou copilul care alerga descult pe iarba plina de roua, tinandu-si de mana cea mai buna prietena, zambind si sarind in sus de fericire, as face-o fara sa stau pe ganduri. As cere din trecut clipele cu ea, macar putine din tot ce am trait.

Nu o sa uit vreodata locul in care ne-am zgariat talpile in spinii imasului, unde ne-am zdrelit genunchii la jocurile simple, dar care ne erau atat de dragi…locul in care am descoperit prima stea…nicaieri nu voi gasi un cer mai senin si mai inalt ca cerul copilariei mele. Acel loc, va fi mereu, motivul meu de fericire.

Timpul, viata si oamenii ne-au despartit. Am avut-o, i-am avut sufletul in palme sufland puf de papadie peste el. Am plecat zambindu-ne, privind peste umar la privelistile nebun de frumoase. Am lasat viata sa completeze restul.

Copilaria, a fost doar a noastra. Sunt fericita ca a fost ea cea cu care am trait toate acele lucruri si momente minunate. Mi-a lasat amintiri in pumni, in gand si-n inima. Le pastrez in poze, in cuvinte si in partea stanga de sus a pieptului. De acolo nu mi le poate lua nimeni, niciodata.

Pentru ea, oriunde ar fi.


Ani de liceu

Am pe fundal in celalalt tab de la Mozilla, melodia Stelei Enache-Ani de liceu care ma duce cu gandul la tot ce voi lasa in urma dupa acesti 4 ani. Trei au zburat, m-au ajutat sa ma descopar, sa ma cunosc, sa ma maturizez, sa ma dezvolt personal, sa ma formez ca om, sa-mi mentin echilibrul intr-o lume dura si plina de prejudecati.

Am imprimata in suflet prima zi de liceu, o zi in care emotiile si misterul cunoasterii, mocneau in sufletul meu ca un foc pe vatra. Am pasit neincrezatoare cu lacrimile curgand spre portile imense ale liceului si cu o doza de emotii in suflet. Nu stiam pe nimeni si nu m-am gandit ca voi putea ajunge sa-i iubesc atat de mult pe acei oameni. Nu am stiut atunci ca aceea zi de septembrie avea sa fie un inceput frumos si promitator al vietii mele.

Liceul este locul unde mi-am inceput adolescenta, iar primii pasi ai acesteia au fost facuti cu dreptul, unde am intalnit oameni extraordinari, unde o nota mai putin buna sau o absenta reprezinta un capat de lume, unde incet-incet am inceput sa fac lucrurile la care nu m-as fi gandit vreodata. Liceul este cheia ce a deschis lacatul unor frumoase prietenii. 

Timpul se scurge prea repede si pare a fi dusmanul nostru. Uneori as vrea sa-l pacalesc, sa il fac sa se opreasca pentru noi. L-as ruga sa ne dea timp sa mai fim copii, sa ne mai jucam prin scurtele pauze dintre ore, sa ne mai zambin dintr-un colt in altul al clasei. Sa ne lase sa ne mai plimbam impreuna prin putinul care ne-a mai ramas. Sa ne mai legam unii de altii prin momente bune pe care sa le tatuam in suflet, purtandu-le cu noi ca pe o comoara, comoara anilor de liceu. Sa ma lase sa ma mai plimb printre cartile care mi s-au lipit de suflet si pe care le-as reciti la nesfarsit fara a ma plictisi vreodata, sa-mi mai construiesc amintiri, sa mai intarzii la vreo ora, sa mai invat la cate-o materie, sa-i mai zambesc unui baiat, sa mai alerg pe holurile lungi ale liceului, sa mai cobor in graba scarile stiind ca jos ma asteapta cineva, sa mai rad cu atata pofta de glumele colegilor incat sa rasune intreaga clasa.

Sa mai stau, sa mai zambesc, sa mai iubesc, sa mai plang, sa mai alerg, sa ma mai bucur, sa mai fiu eu cea de acum un an, doi, trei.

,, Ei sunt oamenii de care m-am prins cu pofta aceea maximă a copilului ademenit de-o înghețată în jumătatea verii.”

 


O ultima vara

Timpul m-a aruncat pe nesimtite intr-o alta dimensiune a devenirii. Toate momentele din viata mea, fie ele de orice fel, sunt acum doar amintiri care au ramas gravate ca o fotografie pe negativ.

Am trecut prin viata multor oameni. Am lasat in urma oameni care m-au iubit si am fost lasata in urma de oameni pe care i-am iubit. Suntem prinsi cu totii in jocul acesta numit simplu: viata. Un joc intens cu reguli bine stabilite pe care nimeni nu le stie, dar pe care le simtim cu totii in permanenta. Viata este o forta care ne controleaza mereu.

,,Mi-a plăcut mereu să cred că zâmbetul pe care îl primesc este real, că lacrima care curge este autentică şi că ce mi se spune nu e o poveste, este realitate.”

 Este despre mine si despre tot ce voi lasa in urma atunci cand o sa plec. 

Voi lasa multe amintiri, emotii, soapte, zambete, vise, dorinte, priviri, cuvinte, atingeri, regrete, inimi frante si minti care nu au gasit niciodata raspunsul la intrebari.

O ultima vara,  va fi cea in care imi voi stabili prioritatile pentru mai departe, voi sustine prin prisma examenului de bacalaureat si examenul maturitatii, iar prin puncte clare voi intelege rolul persoanelor din viata mea. Tot atunci in acea ultima vara, va fi pus punct tuturor lucrurilor care m-au marcat, m-au maturizat si mi-au asigurat fericirea timp de 19 ani. Fie anii copilariei, asa cum zicea Vienela, ii mai poti retrai doar din amintiri. 

Vreau sa mai stau un minut, doua, trei, acasa. Sa ma mai bucur de tot ce-i simplu si frumos aici. Sa-i mai imbratisez zambind pe parintii mei spunandu-le ca ii iubesc, sa mai ascult povestile bunicilor mirosinde a fan, sa ma mai pierd adanc in frumusetea unui apus de soare pe malul Oltului meu drag sau poate in nostalgia unor ganduri pe care portocaliul soarelui le scoate mereu la iveala, sa mai privesc cerul intr-o noapte calda de vara, sa ma mai plimb singura cu bicicleta pe meleagurile copilariei mele, sa mai respir randurile unei carti la umbra unui copac din curte, sa mai stau de vorba cu prietena mea din copilarie si amintindu-ne de frumoasa lume a papadiilor pe care noi singure ne-am creat-o, sa zambim melancolic si cu o dorinta infinita de a retrai acele momente autentice sa ne intrebam mai stii cand si sa lasam sa curga povestile venite dintr-o lume doar a noastra.

Vreau sa merg in locurile mele de suflet, sa-mi strang in brate oamenii dragi si sa le spun ca mi-a fost dor de ei.

Vreau o poveste, o bataie de inima, un zambet, o ploaie de primavara, o minune…ceva.


Un te iubesc etern

Printre celelalte ganduri pe care le am pentru tine, simt nevoia sa-ti daruiesc un sincer : Multumesc si Te iubesc!

Multumesc pentru ca existi, pentru ca mi-ai dat aripi sa zbor, pentru increderea neconditionata avuta in mine, pentru valorile si lectiile oferite, pentru ca ai fost acolo chiar si atunci cand eu nu te-am chemat,   pentru ca mi-ai lasat mereu libertatea de a alege si de a fi eu!

Bratele tale mi-au fost loc de refugiu, iubirea ta mi-a vindecat sufletul, mana ta mi-a sters lacrimile.  Acel va fi bine, spus  mereu de vocea ta suava a devenit un principiu  pe care ma bazez mereu atunci cand viata nu-i tocmai roz asa cum o vad uneori. 

Nu am fost copilul perfect niciodata si nu vreau sa fiu! Vreau sa gresesc ca sa invat, vreau sa ma lovesc de greutati ca sa cunosc fericirea, vreau sa plang ca sa  rad sanatos, vreau sa fiu dezamagita ca sa devin un om puternic.

Cand imi zambesti viata pare mai dulce. Cand ma strigi pe nume, numele meu este cel mai frumos. Cand ma privesti ochii tai imi spun povesti pe care doar eu le ascult in noptile tarzii cand nu pot sa dorm. Cand ma strangi in brate lumea se opreste in loc si nimeni nu mai exista atunci pe pamant in afara de noi. Cand esti cu mine pana si cele mai banale lucruri capata un sens.

Esti speranta mea de zi cu zi, esti jumatatea perfecta, sufletul ce-i simte fiecare stare pe rand a sufletului mei, iar eu…eu sunt minunea ta dintotdeauna! M-ai invatat sa iubesc frumos, sa rad sanatos, sa zambesc cald, sa fiu un om bun si corect. Iti datorez tot ce sunt, inclusiv viata! Niciodata nu voi fi cu adevarat departe de tine!

Cand vorbesc despre tine, ochii mi se umplu de lacrimi. Dac-as putea sa-ti sterg ranile din suflet, as face-o fara sa ezit. Dac-as putea sa-ti dau inapoi noptile de nesomn pentru mine, ti le-as da. Dac-as putea sa-ti culeg stelele sa ti le daruiesc intr-o imbratisare, acum m-as duce dupa ele. Sunt capabila sa fac pentru tine, mai mult decat crezi.

La multi ani, mama de inger, de copil, de fata! Sa-mi traiesti, sa ne bucuram impreuna de frumusetile vietii, sa ai o viata linistita! Iti doresc o zi presarata cu zambete si momente frumoase, cu chipul meu iin gand si in inima mereu!

,, Mama este începutul tuturor lucrurilor." 

Acasa- drumul catre mine

Acasa este locul pe care il voi purta in suflet mereu, oriunde as pleca in lume.

Acasa este zambetul tatalui si imbratisarea mamei, este copilaria mea, o copilarie nesfarsita.

Acasa sunt zambetele bunicilor pline de dragoste si duiosie, brazdate de griji, de dureri, de timp si de amintiri.

Acasa sunt chipurile oamenilor dragi alaturi de care am crescut, am cazut si mi-am julit genuchii la jocurile simple, ale caror semne le port cu mandrie astazi.

Acasa am invatat cele mai importante lectii, pentru ca am avut cei mai buni profesori.

Acasa mi-am dobandit principii dupa care ma ghidez azi.

Acasa, in curtea parintilor am vazut primul rasarit si primul apus de soare, am vazut albastrul cerului asa cum nu l-am mai  vazut vreodata pe alta bucata de pamant.

Acasa este drumul catre mine, catre sufletul celor dragi.

Acasa imi sunt amintirile cele mai frumoase, emotiile ce mi-au cutremurat intreaga fiinta la momentele respective, dorintele si visele pe care mi le-am cladit inca de mica.

Fiecare amintire are un parfum. Parfumul prieteniei cu ea. Parfumul copilariei, al zambetelor si al imbratisarilor, al primei iubiri. Parfumul oracolelor si jurnalelor. Parfumul marii, al scoicilor, al valurilor. Parfumul primelor zile de scoala, al primului stilou cu care am conturat pe foi albe primele litere. Parfumul primului examen, al primei petreceri de la care am ajuns acasa dimineata la 7. Parfumul primei activitati de voluntariat. Parfumul primelor zile din viata de liceu si al multimii de amintiri impachetate frumos pana acum.

Acasa este simplu acasa, locul cel mai drag din lume unde linistea ma inconjoara la fiecare pas.

Acasa este fericirea. 

 


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 1,895 de alți urmăritori