Golul din suflet

Cuvintele sunt tot mai rare si nu stiu cum reusesc, dar de fiecare data cand scriu ma gandesc la el.  Am ajuns sa nu mai suport in viata mea prezenta oricui, sa stau mai mult singura, cu cei dragi interactionez tot mai rar, am momente cand  nu vreau sa mai vad si sa mai aud pe nimeni, cand tot ce imi doresc este sa fiu lasata in pace si stau  singura, doar eu cu gandurile mele, o foaie si un pix, si nimic mai mult.  Singuratatea a patruns subtil in sufletul meu, iar acum mi-l simt mai trist, mai ranit, mai singur ca niciodata… Am tinut oameni de mana doar pentru a nu ne rataci pe un bulevard, dar viata i-a dus pe drumuri separate.  Am afisat de multe ori zambete, chiar daca sufletu-mi plangea,  doar pentru ai face pe cei dragi fericiti. Am iertat si am oferit N sanse, atunci cand trebuia sa pun punct. Parca golul din suflet e din ce mai mare si parca timpul se scurge tot mai lent. Imi este dor de momentele petrecute in doi , de locuri, de zambete, de prietenii adevarate, de oameni. Sunt zile in care tot ce imi doresc este sa ii vad chipul, sa il sarut, sa il strang in brate, sa ii spun ca il iubesc, sa nu ii dau drumul niciodata. Azi, parca doar locurile pe unde am fost impreuna, melodiile si pozele, ma fac sa il mai simt aprope de mine. Ne despart multe, distanta, timpul, oamenii. Atunci cand pleaca, lasa in urma lui durere si lacrimi…

Acum, daca m-as fi simtit altfel, daca starile mele ar fi fost altele, nu doar de tristete, as fi dat cuvintelor o alta forma.  As fi scris despre oamenii dragi, despre persoanele pe care le-am cunoscut recent, dar care mi-au lasat impresia ca le cunoc de o viata, despre povestile din care am intrat si am iesit, despre perioada care tocmai s-a terminat sau despre orice altceva. Cu timpul, sufletul meu a trecut prin fel si fel de stari si usor usor am inceput sa ma schimb, conceptiile mele despre lume se schimba si devin altele, iar felul meu de a fi, de a privi si de a face lucrurile, se schimba si el. Copilul zglobiu de alta data, este acum altcineva. Fiecare dezamagire, fiecare lacrima, fiecare gresala, fiecare cuvant nelalocul lui, m-au ranit si m-au facut sa devin de fiecare data cu totul si cu totul alta persoana, dar de fiecare data le-am luat ca pe o lectie, din care am avut de invatat mai mult sau mai putin. Nu  am lasat  niciodata pe cineva sa ma cunoasca indeajuns, incat sa isi dea cu parerea. Oameni sa tot plece si sa vina, de acum incolo. Trist este, ca unii nu se mai intorc niciodata.  Mi se umplu ochii de lacrimi de fiecare data cand ma uit la pozele cu el, ce barbat, ce caracater, ce om … Mi-e dor, mi-e dor mai mult ca oricand.

About Giorgiana Mihăescu

https://priviredecopil.wordpress.com/cunoaste-ma/ Vezi toate articolele lui Giorgiana Mihăescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: