La apus de soare

Tarziu in departari cantau pasari de noapte.

Plimbandu-ne pe malul Oltului, am vazut cum apusul soarelui ne oferea un spectacol stralucitor. Ma ridicam incet pe varfuri sa il privesc in ochi si sa ii multumesc. Acel apus ne-a indemnat la visare de frumos.  Un moment de emotie trait alaturi de cel mai bun prieten. Cu el totul pare sa aiba sens.

Noaptea ne-a prins impreuna, imbratisati, privind cerul plin cu stele. Ascultam linistea care se asternea peste sat. Ma pierdeam ca un copil mic in bratele lui. Sunt nebuna dupa momentele cu el.

Priveam tacuta in zare, iar gandul imi era departe. Pe fundal se auzea melodia ,,It’s not goodbye”. Acea melodie a trezit la viata amintiri ce pareau a fi uitate. Imi tineam fata in palme si plangeam…de dor. Retraiam momentele petrecute cu un om drag acolo, ca parca mi-as dori sa le mai traiesc odata, imi aminteam cat de mult m-a facut acel om sa iubesc natura si acest loc minunat de unde imi iau zilnic portia de nostalgie. Imi aminteam cat de mult ne-am iubit…Nostalgia nu a intarziat sa apara.

Nu mi-a zis nimic, ci m-a lasat sa-i plang linistita in brate, stergandu-mi lacrimile si sarutandu-ma pe frunte din cand in cand. Eram uimita cum de m-a lasat sa plang, neincercand sa ma opreasca, caci niciodata nu m-a lasat. Ma intelegea si stia ca am adunat prea mult dor in suflet, prea multa tristete si prea multe ganduri, stia ca se intamplasera multe in ultimul timp si ca aveam nevoie sa plang si sa o iau de la capat. Nu mai fusesem de mult timp in acel loc si de acea amintirile au dat navala in sufletul meu. M-a mangaiat cu afectiune pe fata. Am crescut alaturi de acest om frumos!

Au fost zile si nopti pline de incarcatura emotionala. Am plecat de acasa devreme si ne-am intors seara tarziu. Am colindat locurile natale si ne-am regasit. Am povestit, am cantat, am ras, am depanat amintiri, ne-am imbratisat, am facut poze, ne-am zambit. Am facut ca timpul petrecut impreuna sa devina amintiri de neuitat.

Mi-a vorbit despre viata, despre urcusurile si coborasurile ei. Lectia cea mai importanta a fost sa nu uit niciodata de unde am plecat. Sa ma intorc din cand in cand ca sa ma regasesc. Mi-a spus sa profit de orice moment, de orice lucru, de orice clipa de fericire, de tot ce imi ofera viata. Lectii au fost multe, le-am invatat pe toate, dar le tin acolo alaturi de altele.

Parca nu mai dedic atat de mult timp blogului, dar atunci cand cuvintele se aduna prea multe, dau o fuga ,,acasa” si le scriu pentru a face loc altora noi. Sunt file albe care asteapta tacute sa fie pline de emotii, de trairi, de sentimente, de amintiri, de mine. Am observat ca de ceva timp blogul a devenit un jurnal intim la care voi anticipati cu tot ce simt, tot ce traiesc si tot ce vad in viata de zi cu zi. De fiecare data cand ma apuc de scris gandul imi fuge usor la un anumit om drag mie si in cele din urma sfarsesc prin a vorbi despre el.

P.S: Cum sa nu iti fie dor de asemenea om?

SAMSUNGLa

About Giorgiana Mihăescu

https://priviredecopil.wordpress.com/cunoaste-ma/ Vezi toate articolele lui Giorgiana Mihăescu

10 responses to “La apus de soare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: