Rasfoind amintiri

Dulcea mea,

Amara mea,

Nostalgie…

In urma cu cateva zile,  m-am apucat sa scriu o scrisoare. Tot ce am simtit, ce am vazut,  ce am trait in ultimul timp, gandurile si  dorurile, pe toate le-am asterut acolo. Am vorbit in cateva randuri si despre oamenii pe care i-am cunoscut in ultimul timp, despre gustul amar al dezamagirii pe care mi l-au lasat unii dintre ei.

Imi vine sa plang cand ma gandesc ca dintre toti cei pe care i-am cunoscut nici macar unul nu mi se aseamana. E trist… Nu cred ca exista cineva care sa ma completeze asa cum imi doresc. Au fost tendinte de a crede ca am gasit acel om, dar o vorba spusa nelalocul ei si un gest nepotrivit, au fost de ajuns sa ma determine sa plec si sa imi doresc sa nu ma mai intorc.

Ma simt ranita, pentru ca atunci cand am oferit prietenia mea unui om, am facut-o fara sa stau pe ganduri. Ma doare ca tocmai eu cea care am fost mereu prezenta in viata anumitor oameni, astazi sunt judecata. Simtindu-mi lipsa, se va pune altfel pret pe prezenta mea.

Rascolind prin trecut dupa amintiri, dau de mine intreaga. Vad drumuri parcurse alaturi de oameni care astazi nu mai sunt, vad momente petrecute cu prieteni pentru care astazi sunt o straina, vad locuri unde candva am fost impreuna cu cineva, iar astazi sunt pustii. Totul imi e atat de cunoscut.  Am un trecut plin de oameni ce si-au lasat amprenta pe prezentul meu.

Aceste amintiri imi lasa un val de nostalgie in suflet si cateva lacrimi pe obraz.  Aceasta dulce nostalgie nu a durat mai mult de cateva minute, deoarece gandurile mi-au fost deranjate de un apel telefonic… As fi vrut sa dureze mai mult, sa pot plange mai mult, sa ma pot gandi mai mult, sa imi fie dor mai mult, sa ma regasesc mai mult…

Am nevoie de liniste, de singurate, de dragoste…

Când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
Când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
Când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
Când eşti nefericit nu are sens să o spui.
Când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
Când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
Când eşti la pământ cine se interesează de tine?
Cui îi pasă? Cui o să-i pese vreodată?
 

Am scris lasand lacrimile sa curga pe foaie, eram coplesita de emotii si de dor.  Nu am mai auzit spunandu-mi-se ca va fi bine cu atata putere de convingere cum o spunea el. Imi e dor sa aud si sa cred asta. Bineinteles ca m-am adresat catre cineva in acea scrisoare, dar nu o va putea citi, pentru ca nu va ajunge acolo unde mi-e mie gandul.  La apusul soarelui, am ridicat privirea catre cer si mi-am pus o dorinta, stiind ca de sus cineva mi-o va indeplini intr-o buna zi,  apoi am trimis-o departe privind minute bune cum urmeaza cursul apei. Am trimis odata cu ea gandurile, dorurile, tensiunea acumulata, regretele, starile de interiorizare, dezamagirile, visele neimplinite, durerile, iluziile desarte.

                                    

                                                                              Am terminat prin a spune: A ta Giorgiana, pentru totdeauana!

 

About Giorgiana Mihăescu

https://priviredecopil.wordpress.com/cunoaste-ma/ Vezi toate articolele lui Giorgiana Mihăescu

5 responses to “Rasfoind amintiri

  • Vlad

    M-ai atins emoţional ca odinioară. Mi-ai provocat emoţii, nostalgie şi dorinţa de a mă întoarce acasă. Îmi este dor de tine, de mine, de ai mei, de acele locuri despre care vorbeşti, îmi este dor să stau în pustietatea frumuseţii de acolo şi să vorbesc cu tine, cu mine, să mă simt acasă.

    Îmi dau seama din cuvintele tale că ţi s-a întâmplat ceva. Ceva foarte frumos. Este adevărat că nimic nu va mai putea fi ca mai-nainte. Acum trăim cu fericirea vremurilor trecute. Mă faci fericit să aflu că trăieşti momente intense, aşa cum făceam şi eu când eram acasă, în locurile mele, acum şi ale tale.

    Te-ai schimbat. Abea aştept să te revăd…

    Apreciat de 1 persoană

    • Giorgiana Mihăescu

      Intr-adevar m-am schimbat. In fiecare zi cum timpul isi pune tot mai mult amprenta asupra mea.
      Oarecum ceva s-a intamplat, dar stiu ca au fost simple momente de ratacire si nimic mai mult.
      Traiesc intens bucurandu-ma de toate momentele petrecute in pustietatea frumusetii. Nu tu mai invatat asta?
      Locurile tale, au devenit subtil locurile mele de suflet, unde alerg desculta atunci cand vreau sa fiu singura, sa imi o portie de nostalgie, sa meditez sau pur si simplu sa visez.
      Nu ai idee cat de dor imi este de tine, cat de dor imi este sa vorbim…
      Te imbratisez cu dor. >:d<

      Apreciază

  • Ruxandra Ionita

    Multa emotie in toate cuvintele de mai sus. Sunt dureros de triste. Dar gandeste-te ca toate intamplarile din trecut te-au adus exact in locul in care esti. Si te-au transformat in omul de acum. Prietenii vin si pleaca. Niciodata nu-i vei putea opri sau intoarce din drum. Fiecare iti lasa o amintire frumoasa. Pastreaz-o. Ai grija ce oameni accepti langa tine. Inainte de toate, ai grija de sufletul tau.

    Apreciat de 1 persoană

    • Giorgiana Mihăescu

      Ca de fiecare data, cuvintele tale sunt medicament pentru mine. Multumesc din suflet pentru toate cuvintele, valoreaza foarte mult si imi ridica morarul.
      Stiu ca prietenii vin si pleaca, de acea nici nu mai imi pun atat de mult increderea in oameni. Toti sunt trecatori, mi-am invatat lectia din tot ce am trait. Amintirile sunt tot ce mi-au ramas si tin de ele cu sfintenie.
      Am grija cat pot de el, dar am pierdut o parte importanta din el…Si trist e ca nu o voi mai recupera vreodata…
      Te imbratisez cu dragoste.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: